Astazi Lucian si cu mine am sarbatorit 6 ani de la nunta noastra si pentru ca de-a lungul timpului am primit multe intrebari legate de rochia mea, de smochingul lui Lucian, de buchetul meu, de meniu, de traditii si altele, am decis sa iti povestesc despre ziua cea mare.

Am ales ziua de 21 mai, ziua in care se sarbatoresc sfintii Constantin si Elena pentru ca ma cheama si Elena, iar bunicul meu era Constantin si pentru ca nu a mai apucat sa ma vada mireasa, mi-am dorit sa il simt prezent, legand acest eveniment de numele lui.

Rochia de mireasa a fost dragoste la prima vedere. Am intrat in showroom-ul Rosa Clara din Bucuresti insotita de mama mea si cand am deschis catalogul si am vazut-o, am stiut ca ea este aleasa. Modelul se numeste Eleanor (nimic nu e intamplator, evident!).

Am comandat pe loc rochia, stiind ca imi va veni perfect pe talie, mai ales ca la momentul respectiv aveam un abdomen de concurs. 🙂 Ce nu stiam atunci, in ianuarie, era faptul ca pe 21 mai, la nunta, alaturi de Lucian si de mine era si Serghei, rodul dragostei noastre, care crestea la mine in burtica, aducandu-mi in plus pe langa un sentiment de fericire de nedescris si vreo 10 kilograme in plus la momentul respectiv. (In timpul sarcinii am pus 32 de kilograme!).

Rochia urma sa vina din Spania (Rosa Clara este un brand spaniol) cu cateva zile inainte de nunta si fusese comandata pe masurile mele din ianuarie. Cand am aflat ca sunt insarcinata, atat eu cat si mama mea, cuprinse de euforia pregatirilor de nunta, am uitat total sa sunam la Rosa Clara si sa le spunem ca mireasa se expandeaza 🙂 si nu va mai fi un model silfid la nunta, asa ca trebuie anuntati cei de la Rosa Clara din Spania sa o faca mai mare cu un numar – doua.

Iti imaginezi, asadar, ca inainte cu doua zile de marele eveniment, atelierul de la Rosa Clara din Romania era in focuri, deoarece trebuia sa gaseasca o solutie sa imi mai mareasca rochia care venise facuta pe masurile mele initiale!

Lucian nu stia nimic despre rochie, deoarece am tinut la aceasta traditie, de a nu ii arata rochia inainte. Chiar l-am tinut in sah, inducandu-i ideea ca s-ar putea sa nu ma imbrac in rochie. Isi imagina ca voi purta ceva fuchsia si spera macar sa nu apar in pantaloni! 🙂

Accesoriile (voalul, centura din talie, pantofii), toate purtand semnatura Rosa Clara, au completat tinuta mea.

Pe talpa pantofilor am scris numele prietenelor mele nemaritate, care in anii urmatori s-au maritat, deci am avut mana buna, in cazul de fata chiar picior bun. 🙂

Am purtat o pereche de cercei din aur alb si diamante de la Annamaria Cammilli. Am imprumutat o bratara cu diamante de la mama si mi-am pus o jartiera albastra, urmand un ritual care mi se pare foarte dragut: “something old, something new, something borrowed, something blue”. Cocul meu simplu a fost facut la Miko Beauty Center, de către Mihaela Stanilă, iar machiajul natural l-a realizat un coleg makeup artist, Cody.

Lucian a aratat senzational intr-un smoching Dolce & Gabbana, camasa si papion Cavaliere si pantofi Henderson de la Mengotti. Robert Both s-a ocupat de tunsoarea si frizura lui.

Verighetele noastre au fost facute pe comanda de renumitul bijutier armean Eduard Zaharian, din aur alb, a mea fiind incrustata si cu diamante.

Buchetul meu de mireasa a fost exact asa cum mi l-am imaginat si de asta s-a ocupat Floraria Iris.

Inaintea nuntii am dormit in casa mamei mele, trimitandu-mi mesaje siropoase de dragoste cu Lucian, pana la ora 2 dimineata. 🙂

Bunicul meu iubea muzica de acordeon si tangoul, asa ca in dimineata nuntii mele, am fost trezita de catre mama si bunica mea cu muzica lui favorita, atat de draga si mie.

Acordeonul m-a insotit pana am iesit din casa, cat timp m-am pregatit si m-am imbracat, CD-urile cu muzica fiind inlocuite in scurt timp de prezenta lui Marian Mexicanul, a fiului sau si a unei canterete care m-au binedispus si emotionat in acelasi timp. Mi s-a cantat si “Ia-ti mireasa ziua buna”, fara versul “s-o urasti pe mama ta” si celelalte versuri asemanatoare cu acesta, in care nu ma regaseam si pe care le dorisem indepartate in cazul meu.

Mi s-a pus voalul in prezenta nasei, a femeilor din familie si a catorva prietene si mi s-a rupt turta in holul blocului de fata cu nuntasii si vecinii.

A si plouat putin, pret de 20 de minute, cat sa fie semn de noroc si prosperitate!

Lucian a fost deosebit de emotionat cand a venit cu alaiul si nasii sa ma ia, nu atat pentru ca era indragostit lulea, cat pentru ca ii era teama de cum ma va gasi imbracata, iar in momentul in care m-a vazut in rochia de mireasa ivoire a respirat usurat! 🙂

S-a panicat apoi imediat cand a realizat ca rochia mea lunga de printesa era incompatibila cu coregrafia noastra, exersata indelung pe piesa aleasa, La Cumparsita! Am dansat, asadar, tango argentinian muuult simplificat tocmai din acest motiv, insa niciun invitat nu s-a prins sau daca s-a prins de o oarecare ezitare la anumite miscari a pus-o pe seama emotiei momentului.

Ceremonia religioasa a avut loc la Catedrala Sf Iosif din Bucuresti, oficiata de preotul paroh Ioan Ciobanu, care l-a botezat ulterior si pe Serghei, in acelasi an binecuvantat 2011, pe 12 noiembrie, cand Lucian si cu mine implineam un an de relatie. Tatal meu m-a condus la altar, in timp ce mama a fost maestrul de ceremonii. Ar putea lejer sa isi deschida o agentie de organizat evenimente, la cat de bine ii ies!

 


Dupa slujba, Lucian si cu mine ne-am oprit sa facem poze pe langa Gradina Icoanei. Am fost deosebit de operativi si nu am stat mai mult de jumatate de ora, timp in care invitatii s-au dus catre restaurant unde s-au sampanizat in lobby, pe muzica de cafe concert.

Petrecerea a avut loc la Howard Johnson (actualul Sheraton), in Sala Platinum, sub atenta supraveghere a bunului nostru prieten, Tavi Moldovan. De meniu s-au ocupat Catalin Scarlatescu si Henrik Sebok, doi maestri culinari exceptionali.

Nu reusesc sa gasesc o poza cu barul de fructe exceptional aflat in lobby. Probabil am mancat-o, asa de bine arata! 🙂

Am dorit sa avem la nunta numai oameni apropiati si asa s-a si intamplat, dar tot ne-am strans aproape 200, iar atmosfera a fost incendiara, intretinuta si de formatia Univers 2000, pe care o mai tot testasem la petrecerile altor prieteni si dupa care mergem si acum incantati cand aflam ca apar la vreun eveniment al apropiatilor nostri.

Am refuzat “furatul miresei”, pentru simplul fapt ca acest obicei mi se pare ca sparge atmosfera frumoasa de la nunta si pune nuntasii in asteptare. M-am folosit de faptul ca sunt insarcinata si am reusit sa scap, desi cred ca oricum ar fi fost imposibil sa ma las furata, pentru ca Lucian si cu mine eram lipiti cu superglue.

Am plecat catre apartamentul nostru nuptial la ora 7.30 dimineata, fericiti si pregatiti sa continuam petrecerea dupa ora 14, la ciorba de potroace, la restaurantul Diesel, de pe malul lacului Floreasca.

Lucian si cu mine ne-am distrat la nunta, am dansat si desi eram insarcinata si deja cu multe kilograme in plus, tonusul meu si energia au fost la cele mai inalte cote. Este adevarat ca o data la cateva ore treceam la cate o pereche de pantofi cu toc mai mic, pana am ajuns sa stau in balerini dupa 4 dimineata. Probabil nuntasii aveau impresia ca au baut prea mult de li se pare mireasa din ce in ce mai scunda…

S-a dansat pe rupte, atmosfera a fost dementiala, iar tortul, Bavaroise Chocolate, senzational! Poti sa dai o fuga la Centro si sa il testezi, in cazul in care nu il stii.

Sa fiu mireasa nu a fost niciodata un vis de-al meu, insa din momentul in care am acceptat cererea in casatorie a lui Lucian, acest vis a prins contur. Realitatea insa a depasit imaginatia mea!

Foto: Simion Mechno, Iulia Ruse, Paul Kherkhes