Intotdeauna mi-am dorit un caine. Aceasta a fost marea dorinta a copilariei mele. Cand eram copil, mama nu m-a lasat sa tin un caine in casa, considerand ca este o responsabilitate foarte mare si ca nu este tocmai igienic sa intreprindem o astfel de actiune. Ma bucuram ca la bunici, la Nehoiu, aveam mereu caine in curte si o groaza de alte animalute, dar mi-as fi dorit ca prietenul meu necuvantator, cainele, sa poata sta cu mine si in casa.

Anii au trecut, eu am crescut 🙂 , mi-am pastrat dorinta in suflet si, desi puteam decide de data asta singura sa imi iau un catel, lipsa timpului si programul meu spartan nu mi-au permis o lunga perioada de timp sa imi asum aceasta responsabilitate. Visul mi s-a implinit in ziua in care am implinit 26 de ani si in viata mea a intrat Mamba, fetita mea bulldog francez, care avea 3 luni si jumatate, pe care am simtit ca o iubesc din prima clipa.

Mamba m-a insotit in multe locuri. A mers cu masina, cu barca, cu avionul, cu feribotul, a vazut Barcelona, Ibiza, Monte Carlo, Gokceada, Valencia, Austria, a stat cu mine o luna si jumatate in Turcia, cand am filmat o emisiune, a coborat cu mine, care eram pe schiuri, pe Drumul Rosu, m-a insotit in aproape fiecare weekend la munte, la mare, la Snagov, in Delta, in vizite… si asta este doar o mica parte din aventurile noastre impreuna. Deviza gastii mele era: Everybody loves Mamba!

Cand am aflat ca sunt insarcinata, gandul ca odorul meu o sa creasca alaturi de Mamba, m-a bucurat nespus! Stiam cat de mult mi-as fi dorit sa cresc asa si faptul ca puteam sa ii ofer acest mediu copilului meu m-a topit… Am invatat ca un animalut ajuta copilul sa fie deschis, tolerant, responsabil, prietenos, chiar de la o varsta frageda.

De cand s-a nascut Serghei, dinamica relatiei mele cu Mamba (si cu toti cei din jur, desigur!) s-a schimbat. Am stabilit niste reguli (altele decat cele de pana atunci), am prins radacini mai adanci (nu fac parte din gasca parintilor curajosi care calatoresc impreuna cu copilul la fel de mult ca inainte de aparitia lui), am invatat ca Mamba mea a devenit Mamba noastra, ba chiar accept cu drag faptul ca de cele mai multe ori este Mamba lui.

Articolul de fata nu este o pledoarie in favoarea copiilor care isi doresc un caine si nici un mod de a indupleca parintii acestor copii sa le ia dorinta in serios. 🙂 Vreau doar sa stii ca daca iti doresti tare de tot ceva in copilarie, merita sa iti indeplinesti visul atunci cand esti in masura sa decizi singur. Poti sa descoperi ca dorinta ta adauga plus valoare vietii tale in moduri pe care nici nu le banuiai. Da, este o mare responsabilitate, dar merita cu varf si indesat!

Prietenia dintre Serghei si Mamba nu prea poate fi explicata prin cuvinte, asa ca te las sa intrevezi o mica parte din legatura lor indestructibila si un mic coltisor din tabloul care mie imi aduce zambetul pe buze in fiecare zi.

P.S. – Mama nu este nici acum mare fan al tinutului cainelui in casa, dar cand mergem la ea (si cu Mamba, bineinteles!), dupa primele 3 minute ma intreaba: “I-ai pus apa catelului?” 🙂