Insulele grecești și-au aruncat vraja și asupra mea cu foarte mulți ani în urmă, așa că revin în Grecia des și ador să descopăr locuri noi. De data asta am ales Lefkada pentru sfârșitul de august și începutul de septembrie, o insulă despre care am auzit mereu lucruri frumoase. Ca de fiecare dată mi-am făcut temele împreună cu Lucian și am notat tot ce ar trebui să bifăm odată ajunși aici. Evident că au rămas locuri nedescoperite pentru care ne vom întoarce la un moment dat.
Am decis să mergem cu mașina, noi fiind încântați de roadtrips și ne-am organizat astfel încât să stam o noapte la Salonic la dus, 7 nopți în Lefkada și să înnoptăm la întoarcere la Meteora.
Zis și făcut. Până la Salonic am făcut 9 ore cu mașina, cu tot cu opriri. Am plecat spre Salonic la ora 8 dimineața și am stat cam 40 de minute în Vama Giurgiu.
Drumul nu a fost aglomerat și am circulat aproape numai pe autostradă. Autostrada începe cu aproximativ 50 de km înainte de Sofia. Am ajuns în Salonic la hotel la ora 17 și am avut timp să ne și odihnim înainte de cină.
La recomandarea prietenilor noștri, Andreea Orheanu și Cristian Mărgărit, am mers împreună cu ei să luam cina la o tavernă unde am mâncat absolut demențial și unde totul era proaspăt și bine preparat. Taverna se numește Bazagiazi, are specific mediteranean, pescăresc și grecesc și este în centru, la aproximativ un km de Turnul Alb din Salonic.
După cină ne-am plimbat prin Salonic, unde atmosfera era una de vacanță și toate terasele și cafebar-urile erau pline ochi.
Am ajuns și la Nut Factory, un paradis al celor îndrăgostiți de nuci și semințe în toate formele lor, simple, dulci, sărate, afumate, combinate cu ciocolată, fructe uscate, șamd. Locul este spațios și arată foarte bine, atmosfera este întregită de muzică lounge și jazz și printre atâtea culori si miresme este fascinant să urmărești banda care duce alunele la copt. Este o experiență senzorială, chiar dacă vrei să te abții de la dulciuri, așa cum am făcut eu.
Eu m-am abținut… 
…ei nu.
Am decis să le luăm copiilor diverse sortimente de nuci cu ciocolată și fructe uscate și nu m-am atins de ele… până a doua zi. 🙂 Nu mi-a părut rău, deși veneam după o perioadă de aproape 3 săptămâni fără zahăr, deoarece sunt într-adevăr foarte bune.
A doua zi dimineață, după un somn odihnitor și cu bucuria unui drum nou la care urma să pornim – de data asta mai scurt, de doar 4 ore și jumătate până în Lefkada – am decis să luăm micul dejun la Garcon, o brasserie care avea un aer chic la ora dimineții, unde am lăsat copiii să își facă de cap și să își aleagă un mic dejun pe care în mod normal îl evităm atunci când suntem acasă, dar care are un farmec aparte în vacanță. Și pentru că oricât aș încerca, nu l-aș putea descrie întocmai, iată o poză care face cât o mie de cuvinte. 🙂 Ca tip de călătorie, noi ne uităm pe tripadvisor când vrem să alegem un loc drăguț de luat masa, chiar dacă știm bine locul sau nu.
Pentru șederea noastră în Lefkada am închiriat de pe airbnb un apartament dintr-o vila cu doua etaje și piscină, fiind însoțiți în vacanță, așa cum am menționat mai devreme, de niște buni prieteni, Andreea Orheanu și Cristi Margărit, împreună cu Tudor, băiețelul lor, cu doi ani mai mare decât al nostru.
Am optat pentru apartamentul aflat la parter, care avea o terasă superbă, cu cel mai frumos apus. Pentru acest apus veneau turiști din toate zonele insulei la restaurantul Rachi, care se afla în apropierea vilei noastre, cam la 150-200 m și care este foarte bine cotat.
Apartamentul are 3 dormitoare, living și o bucătărie open foarte bine utilată, iar punctul forte îl reprezintă curățenia impecabilă la care țin enorm și pentru care am mereu emoții când călătoresc. Superba terasă a fost punctul central al interacțiunii noastre și aici am avut parte de niște mese delicioase și timp de calitate petrecut împreună și socializând cu prietenii noștri, cu care ne găsim mai greu acasă, în timpul anului.
Ador mic-dejunul mai ales luat pe o terasă cu vedere la mare, în vacanță, alături de familie și prieteni și folosind alimente specifice locului.
De asemenea, sunt genul care rar bea cafeaua la scurt timp după ce se trezește. Îmi place să o beau după mic dejun, chiar să mai aștept puțin, pentru ca trezirea întregului organism să se producă în mod natural, iar dacă sunt în vacanță, ritualul meu este să o beau lângă piscină.
Copiii au locuit practic în piscină, până la orele de vârf când îi băgam la umbră, apoi își mutau domiciliul în mare, având în vedere că ajungeam pe plaja începând cu ora 16.
Tot în apropierea vilei era o brutărie. Dacă ar fost o simplă brutărie ar fi fost cum ar fi fost, însă era much more than that! Aveau aici niște cannoli umplute cu înghețată și niște baclavale demențiale pe care le-am testat aproape zilnic. 🙂
Dar mă voi întoarce la capitolul mâncare ceva mai încolo, deocamdată am să vă povestesc despre plajele văzute de noi și impresiile pe care ni le-au lăsat.
Deși lăudată, plaja Kathisma nu m-a dat pe spate, ba chiar mi s-a părut aglomerată, gălăgioasă, cu o parcare enervant de plină și cu șezlonguri așezate prea aproape unele de altele. Servirea pe plajă a fost rapidă și civilizată, în schimb.
Marea avea și aici o culoare superbă, ca de altfel peste tot în Lefkada, însă se adâncea destul de aproape de mal și cam brusc, plus că erau valuri, drept urmare, fiind cu ochii pe copil și încercând să îl feresc de un val, l-am luat eu în plin și am constatat instant că ochelarii mei de soare au dispărut și nu am avut nicio șansă să îi recuperez. Nu am luat-o în tragic și am activat pozitivity level 10, ca să nu mă gândesc prea mult la faptul că erau preferații mei ever.
Din multitudinea de perechi de ochelari de soare pe care i-am achiziționat de-a lungul timpului, aceștia, luați în urmă cu 10 ani exact când Prada scosese acest model statement, au rămas pe locul 1 și au fost cu mine peste tot de atunci, indiferent de anotimp. Întâmplarea a făcut ca în următoarele minute să își piardă și copilul din dotare ochelarii de înot. Practic Ionică – marea Ionică 🙂 – i-a “furat” și pe aceștia din mânuța lui, în timp ce se așezase pe nisip la mal pentru un minut. Pe ai lui i-am înlocuit rapid, în următoarea oră, iar eu mi-am cumpărat după vreo două zile niște ochelari de 5 euro din Vasiliki, ochelari care am constatat cu stupoare întoarsă la București că sunt super chic și încă îi port, deși acum am la îndemână ochelarii mei de acasă.
Revenind la plajă, am ajuns și la Kavalikefta, care, deși era aglomerată mi s-a părut cu totul altceva decât Kathisma, cu un vibe bun și view spectaculos. Aici au făcut băieții snorkling iar noi, fetele, multe poze. 🙂 Am fost mândră de Serghei care a vrut să sară de pe o stancă, a cântărit bine situația, și deși îi era puțin teamă și-a învins-o și a plonjat în apă printr-o săritură executată excelent. Săritura nu am prins-o, de fapt baieții au apărut în foarte puține poze la această plajă, fiind mai mult sub apă, dar drept consolare vă las niște poze cu mine din cele 14,000 făcute în cele 3 ore petrecute aici. 🙂
Plaja care ne-a plăcut cel mai mult a fost Porto Katsiki, așa că am tot revenit la ea, lăsând pentru altă vizită celelalte spoturi neexplorate de pe insulă. Nu este degeaba considerată una dintre cele mai frumoase 10 plaje din Grecia și din Mediterană. Aceasta, spre deosebire de celelalte două despre care am scris, este o plajă neamenajată, la care ajungi după ce cobori câteva zeci de trepte.
Trebuie avut în vedere că soarele ardea destul de tare și la ora 16, așa că este necesar să vă luați o umbrelă de soare dacă ajungeți la Porto Katsiki. Noi am fost echipați corespunzător, cu două corturi de plajă care și-au făcut bine treaba. De asemenea, este necesar să aveți încălțăminte specială pentru plajă, deoarece plaja este cu pietre, ca de altfel majoritatea plajelor din Lefkada, fie că sunt mai mici sau mai mari.
Dacă nu v-ați adus apă sau mâncare, aveți varianta să urcați iar cele aproape 80 de scări sau să comandați unui beach boy care se plimbă pe plajă și care vă poate aduce comanda de la terasa de sus.
Spre disperarea mea, pe plajă apare des și un vânzător de gogoși (gen donuts) care arată îmbietor. Gogoșile, nu vânzătorul. 🙂 Drept urmare, a treia oară când am venit aici am luat și eu un donut umplut cu cremă de vanilie și mult zahăr pe deasupra și am ronțăit un sfert și din cea cu ciocolată rămasă de la Serghei, drept răzbunare că le ratasem până atunci. Am dublat ulterior timpul de sărit coarda HIIT, dar ce mai conta?
Și pentru că am adus vorba de sport, în vacanță îmi iau de regulă un echipament și o coardă. De data aceasta am reușit să îmi uit cu grație echipamentul și am sărit coarda în costum de baie. Nu vă sfătuiesc să faceți asta, ladies, dacă sunt oameni în jur, deoarece riscați să atrageți atenția mai mult decât vă doriți. 🙂 Nu a fost și cazul meu, deoarece m-am trezit dimineață, chiar înainte găinilor, realizând că altfel nu voi avea cum să fac ce mi-am propus.
Pe drumul spre Porto Katsiki sunt nenumărate locuri de unde poți lua miere de diverse feluri, smochine și măsline. Ne-am oprit și noi la plecare să luăm miere de portocale, iar de la gazda noastră am cumpărat un ulei de măsline foarte bun și măsline, bineînțeles, pentru cei de acasă.
O altă plajă la care am ajuns și care avea un vibe nemaipomenit a fost Pefkoulia, o plajă neamenajată, cu iz de Vama Veche și cu un camping în apropiere.
Spuneam că am ajuns la restaurantul Rachi, cel care ne fusese recomandat de cel puțin 3 persoane și care se afla în apropierea vilei noastre. Am ales să cinăm într-o seară aici, pentru că view-ul mult lăudat îl aveam deja pe terasa noastră și am vrut să ocolim aglomerația de la prânz. Mâncarea a fost pe alocuri senzațională, în rest banală spre nemulțumitoare. Porțiile, deși aveau un plating frumos, exact la dish-urile bune erau mici și nesațioase.
Locul arată foarte bine, dar cu adevărat mediteraneean, delicios și specific grecilor am mâncat în alte locuri, cum ar fi Taverna Elena din Geni, Nidri.
Este un restaurant aflat pe malul apei, cu mancare delicioasă, pește proaspăt, porții generoase și chelneri amabili.
Mulți veneau la acest restaurant cu barca și era o atmosferă încântătoare.
Ne-am fi întors cu siguranță aici, însă era destul de departe de vila noastră și am ales să cinăm de vreo două ori în Vasiliki, fiind mai aproape de Porto Katsiki, plaja noastră preferată.
Vasiliki este un mic oraș șarmant, care ne-a cucerit prin faptul că avea aerul tipic grecesc și deși era destul de aglomerat, fiind în ultima săptămână din august, mi s-a părut nesufocant față de Nidri.
În Vasiliki am cinat la Taverna Vagelaras, unde ne-a plăcut atât de mult încât am revenit. Taverna este tot pe malul apei, noi am prins-o mereu aglomerată, dar chelnerii de aici ne-au făcut repede loc, deși a doua oară când am venit eram o gașcă mai mare, de vreo 8 persoane.
Din Vasiliki am cumpărat diverse nimicuri îmbietoare, am mâncat înghețată delicioasă de la Ben & Jerry’s și ne-am plimbat și …pozat, evident! 🙂
Spuneam că Nidri nu mi s-a părut interesant, ba chiar m-a obosit atmosfera comercială pe care am simțit-o aici și nu era genul de aglomerație plăcută ca în Vasiliki. În port este ceva mai frumos, însă.
Am mâncat la un restaurant care arăta draguț, dar cu mâncare care mie nu mi s-a părut spectaculoasă, mai ales după ce fusesem la altele într-adevăr lăudabile. Lucian a mâncat aici kleftico, o specialitate de miel care era într-adevăr foarte bună, dar el mereu reușește să aleagă cele mai bune dish-uri de la restaurante care în rest sunt banale. 🙂 Este un talent, clar!
Am fost tentați să luăm un boat trip, să facem o călatorie de o zi cu barca pentru a vedea plaja Egremni, care nu mai poate fi accesată pe jos de când scările care duceau la această plajă au fost distruse la cutremurul din 2015 și încă nu au fost refăcute. Bărcile mai opresc și în Kefalonia, apoi în Ithaca, insula Skorpios (a celebrului Onassis), șamd. Deoarece mai aveam o singură zi de stat pe insulă, am ales să facem această călătorie altă dată, când vom mai veni în Lefkada, mai ales că nu ne-au convins nici cei care vindeau aceste excursii.
Într-una dintre zile am gătit cina la noi la vilă și a fost una dintre cele mai frumoase și relaxante seri de peste vară. Domnii din dotare ne-au lăsat la piscină în timpul zilei și s-au dus să cumpere tot ce ne trebuia pentru această acțiune. S-au întors cu pește proaspăt și fructe de mare, brânză de oaie și de capră, smochine, legume pentru celebra salată grecească, lămai, busuioc și usturoi.
Masa a fost completată de bossanova, nu jazz și un vin alb demisec fructat. Vă las mai jos rezultatul, că restul e cancan, vorba aia! 🙂
Lefkada mi-a lăsat impresia unei insule sălbatice, deși pare domesticită. Mi-a plăcut feeling-ul acesta și știu că voi vrea să o revăd. De altfel, tuturor ne-a plăcut și deși sunt multe locuri de vizitat în lumea asta mare și în timpul ăsta scurt, mergând pe premisa că “echipa câștigătoare nu se schimbă”, vom reveni cu siguranță, mai ales că mai avem pe listă de bifat câteva locuri care am auzit că merită văzute.
La întoarcerea spre casă ne-am oprit o noapte la Meteora. Am făcut aproximativ 5 ore până acolo, pe un drum cu peisaje care îți taie răsuflarea.
Ne-am cazat la un hotel drăguț și după ce ne-am lăsat bagajele în cameră, am urcat spre mănăstiri, hai hui prin acele locuri, dornici să ne încărcăm de energia acestui loc special, parte din patrimoniul UNESCO.
Meteora este un loc fascinant datorită formațiunilor stâncoase formate de-a lungul a milioane de ani. Pe vârfurile multora dintre aceste formațiuni s-au construit mănăstiri, Meteora devenind ca importanță și mărime al doilea complex monastic după muntele Athos, unul la care au acces și femeile.
Un fapt mai puțin cunoscut, dar care îmbină armonios tradițiile și trecutul cu preocupările actuale și prezentul, este acela că Meteora i-a inspirat și pe creatorii celebrului serial Urzeala Tronurilor (Game of Thrones). Pentru că este un mediu protejat și nu se putea filma aici cu toată echipa, a fost trimisă aici o unitate de filmare specială și restrânsă, care a luat imagini cu spectaculoasele roci, imagini care au fost ulterior digitalizate și introduse în film. În serial, respectivele imagini ilustrează Eyrie, domeniul care aparține Casei Arryn, una dintre Marile Case din Westeros. Interesant, nu-i așa?
La Mateora ne-am plimbat, ne-am relaxat, am făcut poze și ne-am bucurat de faptul că suntem împreună în acest loc sacru. Ne-a rămas această senzație în suflet și am creat o amintire de familie extraordinară.
Am cinat într-un loc care ne-a uimit de-a dreptul. Restaurantul se numește Meteoron Panorama și este dificil să îl descriu în cuvinte. Terasa generoasă era situată lângă stâncile fantastice care scăldate în lumina amurgului îți dădeau senzația că te afli într-un basm. Panorama era superbă, iar atmosfera era întregită de muzică lounge.
Mâncarea a fost de-li-cioa-să! Am comandat destul de mult fără să ne dăm seama, pentru că fiecare dorea altceva și nu anticipasem porțiile mari. Absolut toate preparatele comandate de gașca noastră erau gustoase și arătau minunat. Chiar nu ne-am așteptat să găsim acolo un astfel de loc, deși căutasem pe tripadvisor cel mai bun restaurant din Kalambaka și părea să fie ce ne trebuie. A fost peste așteptări!
A doua zi am plecat spre casă încărcați cu o energie minunată, odihniți și fericiți, pregătiți să începem școala – clasa a doua – și toate activitățile noastre solicitante. Ne-am întors cu multe poze și tot atâtea amintiri.
P.S.: În momentul în care plecam din Meteora, am primit mail de la Facebook, în care eram anunțată că mi-a fost verificat contul și mi-au pus bifa albastră, motiv de bucurie, care a întărit credința mea că a fost de la Bunuțu și așa a ales el să își facă simțită prezența, ca semn că locul sacru din care plecam ne primise cu brațele deschise… 🙂
0 Comments